Armata rusă a lansat atacuri în timpul nopții: Forțele ucrainene au doborât trei rachete de croazieră și opt drone
Forțele aeriene ucrainene au anunțat că au doborât trei rachete de croazieră și opt drone desfășurate în timpul nopții de sâmbătă spre duminică de forțele ruse în atacuri, dronele vizând capitala Kiev pentru prima dată după 12 zile, informează AFP și Agerpres.
Valeria Văcărescu
Bibliotecile nu au resurse suficiente pentru a remunera echitabil cei mai citiți scriitori autohtoni: Ce spun reprezentanții instituțiilor
Bibliotecile publice nu dețin bugete suficiente pentru remunerarea echitabilă a celor mai citiți scriitori autohtoni, așa cum prevede legea. Pentru o mai bună evidență a cărților împrumutate este nevoie însă de dezvoltarea unui sistem electronic, iar majoritatea bibliotecilor nu au aceste posibilități. Reprezentanții instituțiilor doresc să elimine această prevedere și să găsească alte modalități prin care să fie susținuți scriitorii în activitatea lor. Subiectul a fost discutat la o ședință publică, organizată, recent, la Parlament.
Două persoane, documentate după ce au vrut să iasă din țară cu permise de conducere falsificate
Două persoane sunt cercetate de polițiștii de frontieră după ce au vrut să iasă din Republica Moldova cu documente falsificate. Incidentele au fost înregistrate la punctele de trecere Leușeni-Albița și Giurgiulești-Galați.
În atenția călătorilor: Trafic intens la punctul de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe
La această oră, în punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, se înregistrează trafic majorat de călători și mijloace de transport. Aglomerată este direcția de intrare în Republica Moldova, precizează Poliția de Frontieră.
Haos în Franța: Peste 2 000 de oameni arestați de când au început violențele
Peste 2 000 de persoane au fost arestate până acum în Franța, pe parcursul a cinci nopți de haos și proteste violente în care răsculații au incendiat mașini, au distrus clădiri și s-au confruntat cu forțele de ordine. Autoritățile franceze spun că violențele s-au mai „domolit” față de zilele anterioare, însă imaginile arată un haos generalizat în toată țara. În noaptea de sâmbătă spre duminică, forțele de ordine au arestat 486 de persoane, o mare parte dintre aceștia fiind chiar minori, potrivit Digi24.
Rusia lansează primul atac de noapte cu drone asupra Kievului din ultimele 12 zile
Rusia a lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică un atac cu drone asupra Kievului după o pauză de 12 zile, sistemele de apărare aeriană distrugând toate țintele pe măsură ce se apropiau, informează Reuters și Agerpres.
Prim-ministrul Pedro Sanchez va începe președinția spaniolă a Consiliului UE printr-o vizită la Kiev
Prim-ministrul spaniol, Pedro Sanchez, se va deplasa sâmbătă la Kiev, pentru a reitera sprijinul „de neclintit” al Uniunii Europene pentru Ucraina, în prima zi a președinției prin rotație a Consiliului UE asigurată de Spania începând cu 1 iulie, informează AFP și Agerpres.
Consiliul Audiovizualului: Dezinformarea în autonomia găgăuză a devenit o problemă accentuată
Dezinformarea în Republica Moldova capătă amploare, iar în autonomia găgăuză a devenit o problemă mai accentuată, potrivit concluziilor Consiliului Audiovizualului (CA) prezentate în cadrul unei dezbateri publice. Experții susțin că știrile false s-au răspândit cel mai mult odată cu pandemia și cu invazia Federației Ruse în Ucraina. Ei mai consideră că autorităților centrale le revine o mare responsabilitate în ceea ce privește combaterea dezinformării din UTA Găgăuzia. Potrivit acestora, în ultimele decenii nu s-a intervenit, la nivel de țară, cu măsuri adecvate pentru a combate fenomenul.
Reuniunea Consiliului European // Charles Michel: UE și NATO lucrează împreună pentru a consolida capacitățile de apărare în Europa
Războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina și impactul asupra Uniunii Europene este un subiect important pe agenda Reuniunii Consiliului European, eveniment care se desfășoară astăzi și mâine la Bruxelles. Uniunea Europeană și NATO lucrează împreună pentru a consolida capacitățile de apărare în Europa, a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel. La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reiterat că Alianța Nord-Atlantică este alături de Ucraina și va continua să-i ofere sprijin.
Minorul din Edineț care a căzut de la etajul 4 va fi transportat la Chișinău, cu o oprire la Bălți: Starea este gravă, dar stabilă
Copilul de 7 ani din raionul Edineț, care a căzut ieri de la etajul 4 al unui bloc de locuit, va fi transferat la Chișinău, făcându-se o oprire la Spitalul din Bălți. Pe parcursul drumului, băiatul este asistat de o echipă de specialiști din capitală. Despre acest lucru a anunțat ministra Sănătății, Ala Nemerenco.
Studiu: Regiunea transnistreană depășește de 4 ori media europeană de încarcerare
Peste 1800 de deținuți erau înregistrați în regiunea separatistă transnistreană la începutul acestui an, ceea ce potrivit unui studiu al Asociației Promo-Lex depășește de 4 ori media europeană de încarcerare.
Conferința privind combaterea sărăciei energetice în Europa // Dorin Recean: Datorită partenerilor externi Republica Moldova a reușit să depășească criza
Datorită partenerilor externi Republica Moldova a reușit să facă față crizei energetice, iar prin intermediul fondului de vulnerabilitate energetică au fost acoperite în jumătate facturile pentru consumul de energie electrică și gaze naturale ale cetățenilor, afirmă participanții conferinței internaționale privind combaterea sărăciei energetice în Europa. Autoritățile susțin că mecanismul de compensare energetică va fi îmbunătățit pentru a ținti mai mulți beneficiari.